duminică, 30 iunie 2013

Nu mi-e frica !

Mie nu mi-e frica!

autor: FrontPress 01.07.2013
NAT“Voi fi un cruciat al fiinţei luptând împotriva speciei, voi ieși definitiv din rândul oamenilor.”
Mă îndepărtez din ce în ce mai mult de amalgamul zilelor identice din această „democraţie” pe care nu am cerut-o. Acolo, nimic nu începe și nimic nu se sfârșește, iar cei care trăiesc încă sub iluzia alegerii nu sunt nici închiși, nici eliberaţi. Mase de indivizi anulaţi aproape în totalitate perpetuează un sistem ţinut în viaţă artificial, rotindu-se constant într-o societate lipsită de durată, care acceptă orice. Nicio evoluţie sau revoluţie nu poate prinde rădăcini în pământul transformat în noroi.
Mi se spune ce este cuminte, drept și adevărat, iar eu am dificultăți în a înțelege. Aflu că trebuie să mă acomodez cu orice și că adaptarea este unul dintre cele mai importante semne de inteligență. Această calitate imperativă este, bineînțeles, unilaterală și dictată descendent. Mi se cere îngăduință cu imigrația non-europeană care îmi transformă orașele, cu căsătoriile și adopțiile homosexuale în curs de legalizare, cu trecerea drogurilor de la substanțe interzise la delicii recomandate, cu infracționalitatea scăpată de sub control, cu avortul impus de rațiuni economice, cu pierderea suveranității naționale, cu marionetele politice mânuite de interese financiare, cu non-valorile promovate de presă. Nu sunt probleme, se spune, ci manifestări ale alterității cu care trebuie să învățăm să conviețuim și, de aceea, nu trebuie să căutăm soluții, ci să ne modelăm în funcție de ele. Trebuie să-ți placă totul, și e ca și cum totul te-ar lăsa indiferent.
Plec cu pași mici din acest sanctuar al putregaiului, cred că se va dărâma curând. Cumpăr local și susțin micile întreprinderi ale camarazilor, încerc să-mi cultiv o parte din hrană, îmi fac haine și obiecte de uz casnic, repar obiectele când se strică, nu consum resurse inutil. Tind spre a mă deconecta total și a locui într-o gospodărie autosuficientă, dar pentru asta mai am nevoie de câțiva ani de muncă. Cred că autonomia materială este importantă fiindcă, o dată subjugați la nivelul nevoilor de bază, este foarte ușor să ni se impună idei. Mă deconectez de la media convențională aservită și caut răspunsuri în cărți, site-uri și conferințe scăpate de cenzură. Dacă îmi place un artist, plătesc pentru lucrările lui, merg la concerte, îmi umplu biblioteca de cărți. Cei care și-au ales să spună adevărul prin artă merită susținuți. Îmi ajut camarazii, familia, donez sânge, cinstesc eroii și zilele importante, fac sport. Încerc să tratez oamenii cu cinste și respect.
Credeam că perceptele de conduită pe care le-am enumerat în paragraful anterior sunt arhicunoscute și prea mărunte ca să merite repetate. Din păcate, pentru câțiva dintre cei care au ales aceeași ideologie ca mine, a fi militant înseamnă doar marșuri, declarații și gesturi de frondă. Desigur, și cuvintele sunt importante, dar, cu vremea, am dezvoltat o repulsie față de cuvinte – aproape în toate se insinuează vidul. Am ajuns la concluzia că pot lăsa vorbele sistemului; nouă ne rămân faptele. De aceea, nu încetez să reamintesc despre cât e de important să te îndepărtezi de el dacă vrei să fii împotriva lui. Cu cât mai multă autonomie, cu atât mai multă libertate, deci cu atât mai eficace e lupta.
Am aflat că poate fi periculos să încerci să ieși din turmă. Mie nu mi-e frică. Odată cu conștiința existenței, am căpătat și conștiința morții, iar o dată ce ai conștiința morții nu te mai temi de nimic. Sub lumina ei, principiile se conturează, iar prioritățile se impun. Există un drum care nu știu dacă se termină vreodată, dar l-am aflat și nu pot merge pe altul. Militantismul meu nu e un strigăt de câteva ore, ci un angajament permanent și, de aceea, poate părea banal. Ca însăși existența. Extras din revista naţionaliştilor autonomi, Ofensiva NS #5 viaLupta NS


2 comentarii:

silvo spunea...

Muy buena semana y un abrazo!

Odorica spunea...

Silvo, somn usor. Te imbratisez, Odorica