luni, 18 august 2008

continuare

Apoi in permanenta am cumparat carti si am facut mari eforturi ca sa rup din salariul mic si cu greutatile pe care le aveam, sa iau mereu carti noi de la serviciu. Asa am facut de cind m-am angajat. Prin l965 am inceput sa frecventez biblioteca Nicolae Iorga din cadrul Palatului Culturii din Ploiesti. Acolo imi placea, sa ma pitesc singura printre rafturi si sa aleg cele mai interesante carti. Imi placeau mai ales cele istorice, istoria Imperiului Roman, Istoria Frantei , Istoria Rusiei. Trebuia sa aleg bine caci, nu se dadeau decit max. 3 carti, pe care apoi le citeam pe la serviciu dindu-le pe rind si celorlalte colege caci si ele aveau microbul cititului si le-am stirnit curiozitatea despre istorie. Acest sport al mintii si culturii l-am facut pina la revolutie. Atunci nu am mai frecventat biblioteca din cauza cred, ca mi-a atras mai mult atentia problemele politice si sociale pe care le-au adus democratia si libertatea. V-am mai spus cum am continuat sa completez biblioteca personala cu carti, le consider eu foarte valoroase, dar care s-au pierdut cu voia mea si fara voia mea la mutare. Dar daca au fost citite de cineva interesat, sint bucuroasa ca sint folositoare. La bibl. N.Iorga am dat numai o mica parte si citeva au mai ramas. Au venit cu o masina verde veche 2 barbati la cererea mea, catre d-l Director N. Bouaru si apoi s-au dus catre un sat si nu stiu cite au ajuns la biblioteca ,dar si daca le-au impartit pe la sat, sint bucuroasa ca i-au interesat si le-au citit sau le-au expus pe mobila in casa. Acum de 2 saptamini, caut sa dau de d-l Bouaru si nu reusesc caci vreau sa-mi dea un sfat referitor la blog, caci greselile gramaticale nu le-am facut din nestiinta ci, din faptul ca ma grabesc si se inchide calculatorul nu stiu din ce cauza. Dar ce m-a inveselit contrar obiceiului meu de a ma enerva este ca, doamnele bibliotecare de cum ma vad spun ca nu este d-l Bouaru si nu-si ascund satisfactia ca mi-au tras clapa, m-au pacalit. Sint dragute, dar figura care o fac este aceeasi cu a vinzatoarelor de la alimentara din perioada comunista de trista amintire. Dupa ce stateam o zi la rind la pui si la tacimuri de pui,ind imi venea rindul spuneau cu satisfactie pe care o asteptau de la inceputul vinzarii ca, s-au terminat si nu mai sint. Dar la doamnele bibliotecare, in loc sa ma supere ma amuza si rid si acum. Asta inseamna ca in subconstientul meu le iubesc, iubesc institutia si nu ma pot supara. Probabil ca ma simt vinovata ca, de-a lungul anilor, mai rupeam citeva pagini din cartile care ma in teresau cel mai mult. sic. sic. sic.

Niciun comentariu: